Sentimentele unei mame tinere
Foarte multe mame povestesc ca atunci cand s-a nascut primul lor copil, in momentul in care au ajuns cu el acasa si au inceput sa se ocupe de el pe cont propriu, s-au simtit foarte nesigure.
Oricate materiale despre copii ar fi citit in incercarea de a se pregati pentru aceasta experienta, ea ramane totusi o provocare noua pentru tinerele mame. Aceasta experienta nu poate fi traita decat in momentul confruntarii reale cu acea fiinta micuta care este acolo timp de 24 de ore pe zi, instalata definitiv, care traieste si respira si are nevoie permanenta de atentia mamei: nou-nascutul.
Este un efort imens de adaptare. Niciodata nu s-au mai confruntat cu o asemenea responsabilitate. De aceea, cele mai multe mame sunt ingrozite in momentul in care realizeaza ca pentru prima data in viata lor sunt pe deplin responsabile de viata unui copil. In fata acestei responsabilitati care li se pare brutala si impovaratoare, numeroase mame au tendinta de a se simti incompetente.
Este suficient ca mama sa se simta nesigura pentru a se panica din orice motiv. Ea nu are destul de multa experienta cu bebelusul pentru a sti sa interpreteze in mod corespunzator diferitele evenimente care se pot produce. De exemplu, cand bebelusul doarme profund, poate parea ca nu mai respira. In acest caz mama se agita pentru a vedea daca acesta este inca in viata. Se ingrijoreaza daca pare ca s-a inecat sau are probleme de digestie. Fiecare incident este resimtit la o intesitate foarte mare. Tanara mama percepe fiecare abatere de la regulile pe care ea le considera normale privind alimentatia si somnul copilului ca posibile semne ale unei probleme grave. De aceea numeroase mame tinere sunt tentate in permanenta sa-si sune pediatrul.
Ceea ce face si mai dificil de suportat toate aceste sentimente de incompetenta ale tinerelor mame este faptul ca nu indraznesc sa le marturiseasca nimanui. Ele isi imagineaza ca celelalte mame se ocupa de copiii lor cu mai multa pricepere. Li se pare ca sunt singurele care traiesc aceste sentimente de angoasa.
Tinerele mame primesc numeroase mesaje din mediul lor social si cultural prin care li se transimte ideea ca mama are innascut intr-un mod magic acea dragoste materna care implica invariabil abilitatile necesare ce o pot indruma in mod automat si natural in ingrijirea bebelusului sau. Problema este ca ea nu simte nimic din toate astea! Ea nu se simte apta pentru ingrijirea nou-nascutului, dar crede ca toate celelalte mame sunt inzestrate in mod natural cu acest instinct care ei ii lipseste. Ea este atat de preocupata de sentimentele ei de neliniste incat nu mai poate apela la ratiune pentru a se convinge ca exista diferente majore intre dragostea materna pentru un nou-nascut si experienta de ingrijire a unui bebelus.
Dragostea pentru nou-nascut vine in mod natural. Unele mame simt o dragoste imensa pentru copil inca de la nasterea acestuia, pentru altele, acest sentiment se dezvolta treptat. Dar in ceea ce priveste modul de ingrijire a unui nou-nascut nu putem spune ca exista o serie de cunostinte pe care mama le detine in mod instinctiv doar pentru ca este mama. Aceste cunostinte se obtin odata cu experienta, cu timpul. Este normal ca in cazul primului nascut mama sa nu stie foarte bine ce trebuie sa faca, sa se simta dezorientata si uneori chiar incompetenta.
Acestor temeri cu privire la ingrijirea copilului li se poate adauga si o traire foarte dificila, neasteptata, aceea de resentiment fata de copil. Toate mamele traiesc sporadic o stare de nemultumire cu privire la faptul ca bebelusul lor le solicita 24 de ore din 24. Intreaga viata a mamei graviteaza in jurul micutului care impune un program riguros si foarte solicitant.
Din pacate, nimeni nu a avertizat-o cu privire la aceste trairi resentimentare pe care la va simti. Uneori se simte vinovata pentru aceste trairi pe care le simte fata de bebelusul sau, pe care ea de fapt il iubeste atat de mult.
O tanara mama trebuie sa inteleaga ca acest resentiment initial cu privire la copilul sau este normal si, dupa o perioada de adaptare, el va dispare fiind inlocuit de o dragoste irezistibila pentru noul-nascut.
In acelasi timp exista un alt motiv pentru care mamele pot avea resentimente fata de copiii lor. Sunt foarte numeroase cele care cred ca acest copil le va apropia mai mult de sot pentru ca, in fond, au facut acest copil impreuna, si odata nascut, impreuna vor fi un trio foarte unit.
Din pacate se intampla uneori ca mamele sa descopere ca ceea ce se petrece de fapt este exact invers. In loc de a-i apropia, copilul se transforma din punct de vedere psihologic intr-un perete care se ridica intre cei doi parinti. Mama observa ca sotul sau este deseori gelos pentru atentia pe care ea o acorda nou-nascutului, purtandu-se mai mult ca un rival decat ca un tata. Mai mult, se poate ca sotul sa nu isi asume un rol activ in ingrijirea copilului si asta ii amplifica mamei sentimentul ca este singura si neajutorata in ceea ce priveste responsabilitatea cresterii copilului.
Daca tanara mama are un sot care imparte in mod real responsabilitatea cresterii copilului este recomandat ca ea sa utilizeze aceasta disponibilitate a sotului pentru a impartasi cu el sentimentele care o tulbura. Povestind sotului despre sentimentele ei de neliniste, acest lucru o va ajuta sa fie mai relaxata, simtind ca resposabilitatea pentru nou-nascut nu mai apasa doar pe umerii ei.
De asemenea, este de ajutor sustinerea unei persoane cu mai multa experienta care poate fi chiar din familie in prima perioada de dupa nastere. Dar chiar si in acest caz, mama trebuie sa isi asume in totalitate responsabilitatea ingrijirii copilului. Nimeni altcineva nu poate sa faca asta in locul ei.
De asemenea, este reconfortant sa vorbeasca si cu alte mame, de preferinta mai experimentate, si sa impartaseasca cu ele temerile pe care le au, descoperind astfel ca si ele s-au simtit la fel, insa cu timpul aceasta tensiune dispare, fiind inlocuita de bucuria de a fi mama.